Publicat in anul 1933, romanul „Maitreyi” reprezinta o poveste de iubire incarcata de exotism, mister si lirism, un roman semi-autobiografic, in care Mircea Eliade ofera literaturii romane o fata a eternului feminin necunoscuta pana la acel moment.

„Maitreyi” are la baza o experienta personala a autorului, continand chiar pagini din jurnalul intim al acestuia. Eliade foloseste tehnica confesiunii, opera sa fiind, in acelasi timp, un roman erotic si unul initiatic.

Odata cu magia revelatiei iubirii pentru tanara poeta Maitreyi Devi, Alan, alter-ego-ul lui Eliade, are si revelatia unei lumi noi si misterioase, India coloniala. Aceasta lume ce i se deschide in fata ochilor este mai veche si mai plina de traditii decat orice si-ar fi putut imagina tanarul.

Maitreyi, la randul sau, exercita o fascinatie irezistibila asupra cititorului. Aceasta copila-poet poseda o intelepciune straveche, izvorata dintr-o cultura cu accente panteiste, in care iubirea pentru un copac sau pentru o floare nu pare nefireasca nimanui, cu exceptia tanarului european. Fata apare, prin ochii lui Alan, ca un amestec de inocenta si frivolitate, de intelepciune si naivitate, intrigandu-l, provocandu-l permanent sa isi doreasca sa afle cat mai mult din taina ce o invaluie.

Povestea de iubire este emotionanta, profunda, pasionala si aproape mistica. Este una dintre acele iubiri nemuritoare ce se intalnesc o data in viata, si care isi marcheaza protagonistii pentru totdeauna. O dovada in acest sens o constituie aparitia, dupa 42 de ani, a romanului „Dragostea nu moare”, scris de Maitreyi Devi, insasi eroina romanului lui Eliade.

Comanda aici cartea

Liviu Rebreanu a realizat, prin „Adam si Eva”, un roman de dragoste atipic, incarcat de profunde semnificatii filosofice, cu multiple trimiteri culturale si livresti, despre care declara ca este creatia de care s-a simtit cel mai legat sufleteste din intreaga sa opera literara.

„Adam si Eva” abordeaza tema iubirii nemuritoare si a sufletelor pereche ce se cauta unul pe celalalt prin timp si spatiu in incercarea de refacere a cuplului primordial. Acest roman propune iubirea ca ultim scop si ca sens al existentei, sau, mai bine spus, a existentelor noastre terestre.

Ipoteza despre sensul vietii, propusa de Rebreanu, sustine ca fiecare fiinta umana are dreptul la sapte reincarnari, in incercarea de reunire cu sufletul pereche. Abia in ultima existenta indragostitii se reunesc, ultima moarte aducand cu sine toate amintirile si asumarea completa a celorlalte sase vieti. Intalnim in acest roman un pseudo – sistem filosofic, ce se adreseaza nu mintii, ci sufletului.

Personajul sau isi traieste iubirea in India antica, in Egipt, in Sumer, in Roma antica, in spatiul german medieval, in Franta Marii Revolutii, si, in final, in Bucurestiul secolului trecut fiind, pe rand tanarul indian Mahavira, nobilul egiptean Unamonu, babilonianul Gungunum, cavalerul Axius din Roma lui Augustus si Tiberius, călugărul german Adeodatus, doctorul francez cu idei revolutionare Gaston Duhem şi, în final, profesorul de filozofie Toma Novac.

Intalnim sapte povesti de dragoste tragice si imposibile, plasate insa in momente cheie ale istoriei. Primele sase morti sunt insotite de sentimentul singuratatii si al zadarniciei existentei, iar miscarile sufletului tind spre iubirea divina.

Este un roman profund spiritual, in care Erosul transcende Thanatosul.

Comanda aici cartea