Au fost putine cazuri in literatura universala in care un roman sa primeasca o replica dupa 42 de ani de la aparitie, si chiar mai putine cele in care cei doi autori sunt si protagonistii ambelor romane.

Mircea Euclid si Amrita sunt oglinda lui Alan si Maitreyi, in acest roman replica, de valoare literara proprie incontestabila, distins cu premiul Academiei Indiene.

Maitreyi Devi, personajul principal al romanului “Maitreyi” al lui Mircea Eliade este o persoana reala, o importanta poeta a Indiei.

„Dragostea nu moare” este, in primul rand, un roman autobiografic, prezentand viata implinita a unei femei cu o casnicie fericita, dar care simte totusi vinovatia pentru a nu-si fi putut smulge complet din suflet iubirea adolescentina, dar nemuritoare pentru tanarul slab, cu ochelari, exponent al unei lumi total straine lumii ei, nimeni altul decat marele nostru om de cultura, Mircea Eliade.

Viziunea scriitoarei asupra povestii de iubire, asupra Indiei coloniale, asupra familiei ei cu dramele interne si externe este prezentata cu un realism subiectiv si lipsit de multe dintre elementele de ficţiune si misticism din romanul lui Eliade. Ceea ce in „Maitreyi” parea învăluit de mister si magie, ca, de pilda, faptul ca prima iubire a fetei a fost pentru un copac, sau relaţia ei cu Tagore, se infatiseaza in „Dragostea nu moare” ca fiind cele mai firesti lucruri cu putinţa.

Scriitoarea simte nevoia atat sa dea un raspuns romanului lui Eliade, cat si sa faca lumina asupra unor aspecte si pasaje a caror veridicitate o neaga. Si, cu toate ca nu vom sti niciodata care este adevarul, putem sti ca cei doi scriitori s-au revazut in timpul vietii, in 1972, si ca fiecare dintre ei si-a asumat inceputul, fericirea sentimentelor impartasite, finalul povestii de dragoste, dar si faptul ca „Dragostea nu moare”.

Comanda aici cartea